Treceți la conținutul principal

Program Politic - Valea Lupului


Program Politic 
Valea Lupului




Introducere

O lume a oamenilor trăind în pace împreună se poate construi numai dacă oamenii politici își înțeleg chemarea și înțeleg să-și pună existența în slujba unei vieți mai bune a semenilor.

Chemarea omului politic este aceea de a-și încuraja și de a-și mobiliza semenii să țintească imposibilul, pentru a-l face, mereu și mereu posibil. Chemarea oamenilor politici din Valea Lupului trebuie să fie, în următorii ani, aceea de a reda speranța și încrederea concetățenilor lor că o altă comună, mai bună și mai dreaptă, este posibilă.

O comună aparținând unui stat drept și responsabil, cu cetățeni activi, cu comunități puternice, deschise și solidare. Căci o viață de calitate înseamnă funcționarea ireproșabilă a administrației și a instituțiilor publice, care au în centrul preocupării lor respectul față de cetățeni și drepturile lor.

Transformarea imposibilului în posibil nu se poate întâmpla prin miracol, ci este un îndelung efort al societății întregi de a-și oferi sieși și generațiilor viitoare o viață mai bună, într-un mediu natural echilibrat, într-un mediu construit sănătos și sigur, și printr-o utilizare responsabilă a resurselor naturale.
Noi, PLUS, vrem ca țintele de dezvoltare a comunei Valea lupului să nu mai fie imposibile, ci, prin efortul comun al nostru, al tuturor, să transformăm posibilitățile viitorului în realitate.

Acest deziderat trebuie însă pus în practică, prin politici publice clare, cu programe integrate cuprinzând pachete de măsuri precise, de către oameni înzestrați cu anumite calități și cu vocație pentru munca în slujba semenilor.


CE ESTE PROIECTUL VALEA LUPULUI - O COMUNĂ MODERNĂ?

PLUS lansează documentul VALEA LUPULUI - o comună modernă, care prezintă, în mod sintetic, viziunea partidului privind guvernarea și dezvoltarea comunei pentru următorul deceniu. Viziunea PLUS se sprijină pe cele trei valori fundamentale asumate de către membrii partidului:

  •        libertatea (valoare esențială a dezvoltării și afirmării demne a persoanei umane înțeleasă în postura cetățeanului activ);
  •     dreptatea (valoare a unui stat responsabil și echitabil);
  •    solidaritatea (valoare crucială pentru a construi comunități puternice și deschise și o societate echilibrată).
Valorile majore ale acțiunii politice ale PLUS sunt puse în practică de către oameni care trebuie să dovedească, la rândul lor, că dispun de trei calități, fără de care această acțiune politică este sortită eșecului sau deturnării înspre scopuri străine interesului public. Astfel, considerăm că omul politic trebuie să fie, în același timp și în mod inseparabil, un om competent, un om cinstit și un om curajos. Fără competență, valoare tehnică prin excelență, angajamentul lui poate să participe la un efort colectiv, dar nu reușește să ofere soluții la problemele din ce în ce mai complexe ale societății în care trăim. Fără cinste, valoarea morală primordială a celui care servește interesul public, omul politic cade ușor în corupție, nepotism, trafic de influență sau abuz. În sfârșit, e greu de imaginat un om politic priceput și cinstit, dar lipsit de curajul asumării unor acțiuni și decizii. Căci, în acest caz, nici priceperea și nici onestitatea lui nu îl vor ajuta și nu-i vor ajuta pe semeni în înfruntarea provocărilor care le stau în față.

De aceea, PLUS înțelege să promoveze obiectivele dezvoltării durabile mobilizând, în Valea Lupului și pentru Valea Lupului, componentele sale esențiale: mediul natural și resursele, relațiile sociale dintre oameni, creația și afirmarea culturală, economia și spiritul antreprenorial. Toate aceste componente nu ar putea să contribuie armonios la dezvoltarea comunei dacă nu ar fi sprijinite de energia cea mai vie a unei națiuni, care este educația, de la grădiniță până la universitate.

Valea Lupului mai bună de mâine, VALEA LUPULUI - o comună modernă și dezirabilă este o comună pe care ne-o imaginăm și pe care ne propunem să o construim într-un mod integrat printr-un număr de programe care să mobilizeze competențele, cinstea și curajul tuturor celor care doresc să ni se alăture pe acest “șantier”.
Toate acestea conturează, în liniile sale cele mai mari, proiectul VALEA LUPULUI – o comună modernă. Acest proiect este cel al reclădirii speranței colective și al încrederii într-un viitor mai bun pentru această localitate, printr-o acțiune liberă, dreaptă și solidară a tuturor cetățenilor săi.

Viziunea PLUS
Ne dorim o comună în care fiecare dintre noi să aibă o viață de calitate, construită de cetățeni activi și responsabili, care își aduc contribuția la realizarea și menținerea unei comunități deschise și solidare.
Pentru a pune în practică această viziune, PLUS așază oamenii în centrul unei societăți dezvoltate durabil, care are la bază crearea de punți între cetățeni și comunitate, vechi și nou, tineri și vârstnici, cei plecați din țară și cei rămași aici, tradiții și noi tehnologii, trecut și viitor. O societate durabilă, care caută continuu soluții și remediază erorile în sistem pentru un viitor pe care îl creăm împreună.
Valea Lupului are toate ingredientele necesare pentru a deveni o localitate dezvoltată, puternică și stabilă, însă vechea clasă politică, ce a guvernat în majoritatea perioadei de după Revoluție, a irosit oportunitate după oportunitate și a construit, an după an, o comună ineficientă, împovărată de corupție și nepotism și administrată cu incompetență și cu indiferență față de cetățean. Pentru a ne redresa și a ne atinge potențialul neîmplinit până în prezent, este nevoie de o serie de măsuri urgente și de reforme care să reașeze comunitatea pe un făgaș normal și care să deschidă calea unei administrări stabile, mature, de lungă durată, în interesul comunei și al cetățenilor.
PLUS dorește să construiască o administrare participativă: întreaga comunitate trebuie să se mobilizeze în jurul unor măsuri de reașezare a localițătii pe fundamente solide, cu idei și viziune din partea cetățenilor, prin consultări ample și dezbateri publice. Unele soluții și reforme, necesare pentru dezvoltarea comunei pe termen lung, trebuie să vină de la cetățeni și au nevoie de implicarea lor directă.
Viață de calitate
O viață de calitate este esențială pentru ca cetățenii din Valea Lupului să-și recapete încrederea în autorități și în cei din jur pentru atingerea așteptărilor lor. Acest lucru se bazează pe respectarea drepturilor și libertăților lor fundamentale, precum și pe o societate în care solidaritatea este o valoare fundamentală.
O comună responsabilă, în care cetățenii activi formează o comunitate puternică și solidară, creează șansele și condițiile unei vieți de calitate pentru toți membrii săi.
O viață de calitate presupune acces la educație, sănătate, activități culturale și spirituale, la natură și localități inteligente.
O viață de calitate înseamnă funcționarea ireproșabilă a administrației și a instituțiilor publice, care au în centru respectul față de cetățeni și drepturile lor.

politic PLUS:

competența, cinstea, curajul

Considerăm că omul politic PLUS are nevoie de trei calități esențiale pentru a se angaja cu succes în efortul colectiv de construire a comunei Valea Lupului modernă. Cele trei calități sunt competența, cinstea și curajul.

Prima dintre ele este competența. Unul dintre motivele înapoierii de azi a comunei și ale dezvoltării ei inegale este saturarea instituțiilor publice și a posturilor de răspundere cu oameni nepricepuți.

PLUS își propune să încurajeze intrarea în viața politică a unor oameni pregătiți, gata să asume responsabilități publice și gata în același timp să dea socoteală pentru deciziile și acțiunile lor. Competența individuală este garanția că cei care ajung să ocupe posturi și funcții publice nu o fac nici pentru a se îmbogăți ușor sau necinstit, nici pentru a țese în jurul lor relații de putere sau de influență. Pentru PLUS, faptul că în rândul membrilor săi se află oameni cu calificări precise este premisa necesară pentru a crea competențele necesare producerii și aplicării politicilor publice de care are nevoie societatea românească, refuzând în acest fel aranjamentele și permutările pe posturi de dragul rămânerii la putere.

Cinstea este calitatea morală și deontologică fără de care orice competență eșuează în corupție. Nu e de ajuns ca oamenii să fie pricepuți, e nevoie ca ei să-și pună priceperea în slujba unor țeluri comune și nobile ale societății. Oamenii cinstiți sunt un liant social puternic, întrucât cinstea este una dintre valorile morale cele mai importante care îi ține pe oameni împreună.
Omul cinstit este un om rezonabil și calculat, un om care își pune în armonie gândurile cu acțiunea. El caută să fie corect cu el însuși și cu ceilalți, să respecte adevărul și să promoveze adevărul în acțiunile sale și în comunicarea cu semenii săi.

Omul cinstit din PLUS este omul care își conștientizează și capacitățile, dar și limitele, și care decide, printr-un examen lucid de autoevaluare, să-și pună priceperea și energia în slujba semenilor săi. El știe că intrarea în politică îi va pune la încercare rezistența morală și îl va obliga să experimenteze arta dialogului, diferența de opinie și disponibilitatea la compromisul rezonabil, la negociere sau la consens. De aceea, dimensiunea morală a acțiunii politice este una ireductibilă, pentru a evita coruperea individuală și compromiterea acțiunii publice. În acest sens, cinstea mai poate fi numită și integritate, pentru că se referă la capacitatea omului public de a se respecta pe sine și de a-i respecta pe cei în slujba cărora a decis să se așeze, dar și la încrederea pe care el o transmite celorlalți că mandatul încredințat este folosit spre binele colectiv și nu spre binele propriu.

În sfârșit, dar deloc în cele din urmă, calitatea care conferă energie acțiunii politice este curajul. Nu există angajament politic și acțiune politică fără curaj. Omul competent poate fi lipsit de curaj, de asemenea omul cinstit poate fi lipsit de curaj. Lipsa curajului îl reduce pe cel priceput și cinstit la statutul de pion inofensiv și ușor de manipulat în societate.

Curajul nu e totuna cu tupeul sau îndrăzneala, cu imprudența sau agresivitatea. Curajul se distinge de toate acestea prin faptul că este o atitudine rațională, însuflețită de respectul unor valori: adevărul, dreptatea, binele public etc. Omul curajos este cel care are îndrăzneala să iasă din confortul meseriei sau vieții sale private, să se arate așa cum este, să spună public ce crede și să acționeze împreună cu ceilalți și pentru ceilalți. El mai are puterea de a renunța, parțial sau integral, la ceea ce a făcut anterior pentru a se dedica vieții publice și politice, în folosul cetățenilor și al societății.

Proiectul PLUS caută să atragă în jurul său femei și bărbați gata să renunțe la o parte din preocupările lor obișnuite, personale și profesionale, pentru a consacra timp și energie acțiunilor publice, transpunerii în practică a valorilor comune, în jurul cărora vrem să construim Valea Lupului de mâine. Ei trebuie să știe că această decizie nu este lipsită de riscuri și că nu vor izbândi de fiecare dată. Dar dacă au alături de ei oameni la fel de pricepuți, de cinstiți și de curajoși, nu vor avea nicio temere să treacă peste greutăți și să-și regăsească vocația de oameni dedicați cauzelor celor mai nobile ale societății.


Valea Lupului
      SOLIDARĂ ȘI SĂNĂTOASĂ

Promovarea solidarității ca valoare fundamentală în Valea Lupului.

Înainte de toate, orice forță politică trebuie să își îndrepte energiile către oameni. Misiunea oricărui politician este aceea de a servi semenii care l-au desemnat ca reprezentant al lor, iar principalul său efort trebuie să fie acela de a construi drumul către viitorul pe care aceștia și-l doresc. Un drum pe care l-a proiectat împreună cu ei.

Iar drumul către viitor nu poate fi închipuit fără o educație care să ne înzestreze cu abilitățile de care vom avea nevoie mâine, fără oameni sănătoși și activi, fără egalitate de șanse pentru fiecare cetățean.

SOCIAL
CONTEXT
Corupția și incompetența unora ne-au furat tuturor din resursele colective administrate prin stat, dar mai ales celor mai vulnerabili dintre cetățeni, pe care erau însărcinați să îi susțină și să îi apere. Lor le-au îngustat adesea accesul la un viitor împlinit, pentru că aceștia au cele mai puține instrumente să se apere singuri în fața autorităților și cele mai puține resurse să compenseze individual lipsa infrastructurii de suport.

VIZIUNE
Ne dorim ca fiecare copil, tânăr, adult și vârstnic să aibă șansa la o viață de calitate în Valea Lupului prin acces la servicii sociale de calitate, prin egalitate de șanse și de tratament, solidaritate între generații și sprijin instituțional simplificat, accesibil și deschis dialogului.


SUBDOMENII, OBIECTIVE ȘI DIRECȚII DE ACȚIUNE
·       COPII

Asigurarea unui nivel de trai decent pentru toți copiii comunei

       Realizarea unui „Registru al copiilor în situație de risc și actualizarea anuală în vederea intervenției timpurii;
  Înființarea și, după caz, extinderea serviciilor integrate (social, educație, sănătate, acces la muncă) pentru familiile defavorizate, cu resurse financiare dedicate pentru intervenții de urgență și deblocarea accesului la oportunități de muncă și învățare, pentru prevenirea abandonului școlar;
     Normarea în scris a oricărui refuz de acces la educație, sănătate sau alte servicii publice pentru copii și alertarea automată a serviciilor de consiliere pentru părinți, precum și monitorizarea acestor cazuri.
   Dezvoltarea de centre comunitare educaționale și de tineret, garantarea accesului gratuit în biblioteci sau cămine culturale și asigurarea de personal pregătit să faciliteze autonomia în învățare și să ghideze tinerii să găsească resursele educaționale sau informaționale care le lipsesc precum și pentru a lua decizii legate de viață sau de carieră;
     Dezvoltarea de programe de asistență și sprijin dedicate părinților singuri sau bunicilor care îngrijesc copii.

Stoparea declinului demografic

     Înființarea unei creșe și formarea continuă a personalului calificat;
   Extinderea programului de grădiniță, la cerere, pentru a asigura posibilitatea părinților să lucreze;
   Acordarea de facilități pentru angajatorii care construiesc și asigură personal la locul de muncă pentru creșe, grădinițe și centre de tip școală după școală;

·       DIZABILITĂȚI

Integrarea la școală, în muncă și în comunitate a copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități

• Accesibilizarea mijloacelor de transport în comun, a trotuarelor și a instituțiilor publice;
  Luarea unor măsuri pentru creșterea calității vieții acestui segment de populație cum ar fi o mai bună integrare socială prin încurajarea participării la viața comunității.

Acces și protecție pentru beneficiarii vulnerabili ai sistemelor publice de suport (social, educație, sănătate)

  • Responsabilizarea instituțiilor față de beneficiari;
  • Justificarea motivată, în scris către beneficiari, a refuzurilor de acces la servicii publice;
  • Asigurarea afișării într-un loc vizibil, în toate instituțiile publice, a datelor de contact (telefon și poșta electronică) pentru depunerea contestațiilor sau reclamațiilor.
Cea mai importantă resursă a unei națiuni sunt oamenii, iar cel mai mare potențial pentru viitorul acesteia îl constituie copiii și tinerii săi. Dar tot ei sunt și printre categoriile cu gradul cel mai mare de vulnerabilitate. Potențialul există, dar pentru a-l transforma în realitate este nevoie de acțiune urgentă și susținută, în condițiile în care abordarea provocărilor este deosebit de complexă, pe tipuri de probleme și procese ce nu pot fi rezolvate prin măsuri punctuale, oricât de hotărâte ar părea.

Propunem să declarăm șansa la siguranță și la un viitor împlinit prioritatea zero a următorilor ani, printr-o extinsă coaliție pentru viitorul copiilor, formată din responsabili guvernamentali și politici, instituții de educație, din reprezentanți ai organizațiilor, ai asociațiilor de părinți și de copii, care să intervină pentru garantarea șansei la un viitor mai bun tuturor copiilor din Valea Lupului. Pentru ca această șansă la un viitor mai bun să poată fi asigurată, este nevoie de un set minimal de măsuri:

·     acces gratuit la educație (și acoperirea directă sau indirectă a costurilor  asociate educației acolo unde familiile au dificultăți financiare);
·   acces gratuit și la timp la sănătate și măsuri de prevenire (vaccinare, profilaxie, educație sanitară);
·       acces la nutriție adecvată;
·       acces la condiții decente de locuire;
·       acces la protecție împotriva violenței și a abuzurilor fizice și psihice.



Solidaritate împotriva sărăciei, violenței și excluziunii

Nu ne putem imagina o comună prosperă și care se dezvoltă durabil fără a ține cont, în politicile publice, de cei săraci, de cei vulnerabili, de cei marginalizați și excluși. Înscrisă în chiar numele partidului nostru, asumată ca valoare fundamentală, solidaritatea este un liant social puternic și participă la dezvoltarea echilibrată și durabilă a societății.

Pentru a operaționaliza această valoare, e necesar să creăm și să aplicăm politici publice corect dimensionate și planificate, ajustate în funcție de nevoile particulare ale cetățenilor cărora li se adresează, cu o prioritate acordată categoriilor sociale defavorizate. Trebuie să încurajăm voluntariatul ca formă de implicare în comunitate și de rezolvare a problemelor prin abordare de jos în sus precum și recunoașterea socială a acestuia.

Trebuie să luăm măsuri pentru asigurarea accesului copiilor din familii defavorizate la activități extrașcolare (de exemplu, prin identificarea unor posibile surse de finanțare alternative celor publice) și pentru a diminua separarea dintre copiii din categorii sociale diferite, asigurând un acces gratuit la spații adecvate și suficiente ca număr pentru sport și socializare.

Nu există societate sănătoasă și solidară fără grija pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, integrarea la școală, în muncă și în comunitate a copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități este primul dintre obiectivele PLUS în domeniul social este luarea tuturor măsurilor care se impun pentru creșterea calității vieții acestor persoane și pentru respectarea deplină a demnității și integrității lor fizice și psihice.


SĂNĂTATE

CONTEXT

Prin acest document, ne propunem să subliniem o serie de aspecte pe care le considerăm esențiale pentru succesul implementării acestei strategii și pentru a împlini viziunea noastră pentru sănătatea din Valea Lupului.

VIZIUNE

O comunitate care prețuiește sănătatea și un sistem care lucrează pentru a preveni îmbolnăvirea, pentru a păstra, recâștiga și îmbunătăți sănătatea, demnitatea și starea de bine a oamenilor.

Sport și mișcare

CONTEXT

Impactul pozitiv al sportului și al mișcării

Sportul reprezintă un domeniu specific de activitate prin prisma intervenției particulare pe care o are în sectoare precum sănătate, educație, social sau în economie. Mai precis, este estimat că datorită practicării mișcării și sportului se pot face economii la bugetele de sănătate, cu beneficii evidente la calitatea vieții cetățenilor. În plus față de promovarea valorilor sale pozitive, integrarea sportului și a educației fizice în curricula de învățământ poate crește performanța academică a elevilor.
De asemenea, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, la nivel amator, sportul este susținut prin implicarea voluntară a cetățenilor în asociații sportive locale care unesc în jurul lor propria comunitate, contribuind astfel la coeziunea întregii societăți.

VIZIUNE

Ne dorim ca sportul și recreerea prin mișcare să aducă o contribuție importantă la creșterea calității vieții cetățenilor în Valea Lupului și să fie mai prezente în viața noastră de zi cu zi, pentru a ne bucura de toate beneficiile acestora: sănătate (fizică și psihică), economice, sociale, educative și culturale.
Ne dorim ca sportul să funcționeze într-un cadru de organizare orientat către cetățean și care să favorizeze mișcarea și participarea cetățenilor în sport. Vizăm implicit accesibilizarea și creșterea atractivității sportului și mișcării în Valea Lupului. Ne dorim dezvoltarea sportului amator și profesionist cu implicarea activă a autorităților publice. Asigurarea infrastructurii sportive, elaborarea de reglementări care să faciliteze voluntariatul cetățenilor, respectiv finanțarea directă a activității sportive, vor duce la o dezvoltare accelerată și sustenabilă atât a sportului amator, cât și a celui profesionist.

Ne dorim ca sportul și mișcarea să aducă o contribuție importantă la creșterea calității vieții din Valea Lupului. Conștientizând pe deplin beneficiile sale în materie de sănătate fizică și psihică, coeziune și solidaritate socială, educație, dar și oportunități pentru locuri de muncă și creștere economică, urmărim ca inițiativele dedicate acestui domeniu să favorizeze mișcarea și participarea cetățenilor în sport.
Prin urmare, în viziunea PLUS, intervenția autorităților publice va viza asigurarea infrastructurii sportive, stimularea voluntariatului în sport, precum și finanțarea directă a activității sportive, concomitent cu crearea de legături cu mediul antreprenorial. În acest fel vom genera dezvoltarea accelerată și pe baze sustenabile a sportului în Valea Lupului.
Recreerea în aer liber bazată pe mișcare și activități de descoperire a naturii va fi o componentă esențială pentru creșterea calității vieții în Valea Lupului.

        Construirea unui centru medical la standarde europene.
        Construirea unui centru educațional-sportiv pentru copiii și tinerii din comună, care să ofere acces la sporturi variate (fotbal, baschet, tenis, șah).
        În funcție de terenurile rămase disponibile, construirea de parcuri cu terenuri de sport și locuri de joacă pentru copii.
        Construirea unui mic parc de distracții pentru copii, după modelul Hamak.



Valea Lupului –
PACTUL ECOLOGIC PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ



CONTEXT

Structura de transport a comunei Valea Lupului nu este adaptată cerințelor prezente și viitoare. Peste această structură de transport deficitară se suprapune un aparat administrativ supradimensionat, politizat, în mare măsură nemotivat, și adesea depășit profesional. Aceste aspecte generează încărcări suplimentare pentru buget și pentru operatorii economici, generând necompetitivitate și întârziind procesul de dezvoltare coerentă a comunei.

VIZIUNE

PLUS crede în politici de mobilitate urbană axate pe demotorizare si încurajarea pietonalizării.

Îmbunătățirea infrastructurii trebuie să aibă în vedere separarea cât mai bună din perspectiva accesului la activitățile economice, sociale, culturale și industriale.
Dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ și încurajarea transportului public sunt două din obiectivele importante promovate de PLUS pentru asigurarea mobilității în condiții prietenoase cu mediul.

Ne dorim o comună cu o rețea de căi de comunicație modernă și o infrastructură tehnico-edilitară bine dimensionată care să asigure legături optime, destinată să faciliteze mobilitatea prin circulație rapidă în condiții de siguranță.
Infrastructura de transport trebuie gândită astfel încât să integreze structurile de mobilitate urbană, asigurând libertate de mișcare și accesul tuturor cetățenilor la bunuri și servicii.

Adaptarea infrastructurii de transport la cerințele de mediu devine imperativă, o prioritate absolută pentru a respecta normele legate de prevenirea accentuării schimbărilor climatice și în vederea adaptării la acestea.

   Creșterea siguranței rutiere

• Integrarea sistemelor de siguranță rutieră, realizate la standarde europene, încă din faza de proiectare a infrastructurii, implicând echipe specializate de semnalizare.
• Îmbunătățirea sistemului de control și implementarea eficientă a acestuia pentru reducerea riscurilor în traficul rutier.
• Introducerea de programe de educație rutieră în școli în vederea educării copiilor și a tinerilor pentru a se comporta responsabil în trafic.
• Înființarea unui departament de poliție locală (minim 4 angajați), care să ofere siguranță cetățenilor din Valea Lupului și care să asigure respectarea legii.

MOBILITATE URBANĂ

PLUS crede în politici axate pe demotorizare, încurajarea pietonalizării, realizarea de rețele (hub-uri) intermodale care să prevadă parcări pentru biciclete / trotinete electrice.

Infrastructura de transport asigură mobilitate și interconectare, fiind cu atât mai eficientă cu cât permite acces mai facil al cetățenilor la locurile de muncă, centrele de sănătate și de educație și la recreere. Modernizarea ei în Valea Lupului trebuie să pună în prim-plan:
      •       transformarea unor șosele în străzi cu circulație în sens unic.
     •   ierarhizare graduală a priorității în mobilitatea urbană, astfel încât să  primeze circulația pietonală, urmată de cea velo și de cea cu vehicule cu deplasare sub 25 km/ora, urmate apoi de transportul în comun și pe ultimul loc de cea a vehiculelor particulare.
     • asigurarea cu prioritate a mobilității serviciilor publice (sănătate, intervenții de urgență, colectarea gunoiului).
  •  introducerea tehnologiilor digitale pentru informarea cetățenilor, dirijarea și supravegherea traficului.

Dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ pentru promovarea modalităților de deplasare prietenoase mediului

     •         Încurajarea investițiilor în infrastructura pietonală și în piste pentru vehicule cu viteza sub 25 km/oră (ex. biciclete, trotinete) care să interconecteze principalele artere stradale ale localității.
      •       Încurajarea utilizării motocicletelor și a scuterelor, în special a celor electrice, cu scopul de a descongestiona traficul urban într-un timp relativ scurt și fără investiții mari (la un grad de înlocuire de 10% auto cu motociclete, ambuteiajul poate scădea cu peste 40%).
    •   Stimularea soluțiilor inovative de eficientizare a transportului, cum ar fi      transportul de tip sharing, destinate pe de o parte îmbunătățirii accesibilității la transport, iar pe de altă parte raționalizării acestuia cu privire la consumul de combustibil pe persoană și realizarea de norme comune de reglementare a activităților de transport persoane (taxi, car-sharing);

Încurajarea transportului public

        Dezvoltarea / modernizarea transportului printr-o abordare strategică.
        Creșterea calității serviciilor de transport local de persoane.


     DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII ȘI ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII MEDIULUI

PROIECTE PENTRU VALEA LUPULUI:
  • Asigurarea unor condiții optime de circulație prin asfaltarea străzilor / stradelelor comunei.
  •  Redimensionarea sistemelor de apă și canalizare.
  •  Identificarea unor trasee pentru transportul de mare tonaj.
  • Amplasarea de hidranti pentru incendii, cu predilecție în apropierea instituțiilor (scoală, grădiniță).
  • Amplasarea de sisteme de supraveghere video pentru monitorizarea zonelor cu infractionalitate crescuta și a punctelor de interes (pubele de gunoi, circulație rutieră etc.).
  • Înfiintarea de stații moderne de așteptare ale mijloacelor de transport în comum.
  • Construirea de sensuri giratorii în dreptul strazilor Lacului și P. Culianu (cu sprijinul  Consiliului Județean).
  • Construirea de pasarele pietonale peste E58 în dreptul principalelor străzi ale comunei (cu sprijinul Consiliului Județean).
  • Aplicarea de instalații solare pentru iluminatul stradal.
  • Instalarea de panouri fonoizolante de-a lungul E58.
  • Împădurirea anumitor zone (terenuri degradate sau care nu pot fi exploatate în alte scopuri).
  • Îmbunătățirea colectării deșeurilor reciclabile.
  • Mutarea taxelor de salubrizare într-un cadru legal șcrearea unor platforme betonate și îngrădite unde să fie amenajate pubelele de gunoi selectiv.
  • Identificarea terenurilor cu ambrozie șcurățarea acesteia.
  • Amplasarea unor coșuri de gunoi stradale.
   Politici digitale

   În piața muncii, pregătirea pentru viitor este urgentă și decisivă, pentru a ține pasul cu evoluțiile internaționale foarte rapide în materie de cunoaștere și învățare, antreprenoriat, meserii și competențe.

    Promovarea revoluției digitale și a inteligenței artificiale reprezintă modalitatea prin care economia și societatea se vor adapta noii revoluții industriale. Revoluția digitală este, de asemenea, o revoluție a politicii și a societății civile.

     O mai mare transparență a instituțiilor, a politicii fiscale și a accesului la educație este vitală pentru restabilirea încrederii publice în instituții. Inovarea participativă este esențială pentru bunăstare; aceeași politică poate avea efecte foarte diferite asupra satisfacției cetățenilor, în funcție de gradul în care cetățenii au participat la proiectarea și implementarea sa.

    Obiectivul principal este asigurarea unei tranziții de succes către o societate în care tehnologia deține un loc important în toate domeniile de activitate, iar cetățenii și firmele sunt pregătiți pentru această nouă paradigmă economică și socială. Pe de o parte, este necesar să asigurăm o implicare civică mai mare, o transparență și o responsabilitate sporită față de cetățeni; pe de altă parte, suntem confruntați cu o administrație publică și instituții înzestrate cu programe și aplicații digitale nefuncționale, prizoniere ale unor contracte făcute în dezavantajul statului și al cetățenilor.

   Un model de guvernanță digitală simplificat, sigur și dinamic, care stimulează competitivitatea și transparența în cheltuirea banului public, este piatra de temelie a unei administrații eficiente. Proiectul nostru va reflecta în viața de zi cu zi a cetățeanului beneficiile pe care lumea de mâine ni le-a făcut deja accesibile prin tehnologie. O administrație ce respectă cetățenii are datoria de a aduce aceste beneficii prin proiecte inteligente în Valea Lupului. 

  Tehnologia facilitează interacțiunea dintre aparatul administrativ și cetățean, punându-l pe acesta în centrul politicilor sale, oferind oportunități noi de implicare civică, politică și socială până acum inaccesibile. Aparatul administrativ poate deveni cu adevărat deschis, transparent în administrarea bunului public și facilitator, atât prin oferirea serviciilor în mod eficient, cât și prin crearea cadrului pentru ca noile oportunități pentru inovații disruptive să se nască și să se dezvolte în Valea Lupului.

    Valea Lupului dispune de resursa umană calificată și de un mediu antreprenorial de înalt nivel de profesionalism care să-i permită să adopte strategii de dezvoltare urbană și digitală.
         
                                        


     Dintre măsurile pe care vor urmări să le adoptăm, reținem aici doar câteva:

  •   Vom acționa pentru promovarea e-administrației, pentru a transparentiza instituțiile, pentru a ușura comunicarea cu cetățenii și dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale ori sociale locale, precum și pentru a diminua birocrația și costurile diferitelor proceduri administrative. Ne propunem dezvoltarea unei aplicații “Valea Lupului modernă” ca parte a proiectului de Inovare și Digitalizare. Cu ajutorul acestei aplicații, locuitorii comunei vor putea verifica situația financiară (personală și a primăriei), stadiul proiectelor, vor putea semnala nereguli de la A la Z. Practic aplicația va însemna o punte de legătură între primărie și membrii comunei.
  •    Suntem adepții mobilității urbane sustenabile. PLUS crede în politici urbane axate pe demotorizare, încurajarea pietonalizării, de aceea vom milita pentru dezvoltarea transportului multimodal și pentru decongestionarea traficului, asigurând o mai bună planificare a conexiunilor, a parcărilor, a instrumentelor de plată etc.
  •    Acordarea de facilități pentru implementarea la nivel local a unor procese integrate, care să asigure interconectarea infrastructurii cu energia, utilitățile și transportul, prin intermediul tehnologiilor digitale.
     Din experiențele tragice ale ultimilor ani, am învățat că trebuie să ținem seama de utilizarea noilor tehnologii digitale pentru asigurarea ordinii publice, a siguranței cetățenilor, precum și pentru prevenirea unor accidente, calamități sau catastrofe. Într-o localitate inteligentă trebuie să scadă timpul de reacție și să crească eficiența serviciilor de intervenție pentru salvarea de vieți omenești; trebuie apoi ca sănătatea oamenilor să rămână o prioritate permanentă pentru un sistem de sănătate în care serviciile sunt îmbunătățite, resursele sunt optimizate, iar costurile reduse.
     
                 


      Educatie, patrimoniu și cultură

    În forma ei vie și creativă, cultura reflectă tradiția și dezvoltarea, mentalitățile și creativitatea, istoria și specificul comunităților de pe teritoriul României. Cultura ne redă reperele, orizonturile și demnitatea, acasă sau peste hotare și generează coeziune socială, întărind sfera publică și discernământul cetățenilor. Cultura este un domeniu prioritar, în care fiecare trebuie să se regăsească și cu care întreaga societate trebuie să rezoneze.

   Creativitatea este componenta esențială a sistemului cultural. Cultura susține importanța identității și a specificității locale și regionale, prin valorificarea potențialului creativ și de inovație a oamenilor și nevoia protejării corespunzătoare a patrimoniului cultural și conștientizarea valorii acestuia de către comunitate.

   PLUS vrea să clădească încrederea și speranța în Valea Lupului prin cultură. Aceasta joacă un rol central în structurarea, reglarea și susținerea relațiilor comunitare, generează coeziune socială, întărește sfera publică și discernământul cetățenilor. Credem că modalitatea prin care putem construi un viitor mai bun este de a dezvolta coeziunea comunității, bazată pe o cultură împărtășită și agreată.


                    Construirea unei creșe cu program prelungit.
        Renovarea completă a grupului sanitar al școlii gimnaziale.
  Construirea unei noi școli care să corespundă creșterii demografice a comunei.
      Asigurarea unor spații specifice pentru scoală sau grădiniță: sală de mese, sală de lectură, bibliotecă.
        Crearea unui afterschool pentru clasele 1 – 8.
        Înființarea unui cabinet medical în cadrul școlii.
        Construirea unui teren de sport școlar.
        Crearea unui loc de joacă pentru grădiniță.
        Construirea unui centru socio-cultural.



   Valea Lupului
 COMUNĂ A MUNCII ȘI     COMPETITIVITĂȚII

   Antreprenoriatul și libera inițiativă
   
  Antreprenoriatul este esența modelului nostru economic și este cea mai sustenabilă sursă pentru crearea de valoare în economie și societate.
  
     O cultură antreprenorială autentică și performantă creează pentru o comunitate nu doar resurse și rezultate, ci dezvoltă oameni activi, autonomi, dar care știu importanța cooperării, stimulează responsabilitatea și curajul.

     Pentru aceasta vor fi abordate trei zone prioritare:
  1.        condițiile cadru pentru mediul antreprenorial.
  2.      politica de sprijin public pentru mediul antreprenorial (se dorește             construirea unui centru de afaceri o clădire de birouri moderne cu o sală   de conferințe).
  3.       dezvoltarea comunităților antreprenoriale (ne propunem înființarea unui      târg săptămânal pentru promovarea produselor locale).


    Cetățenie activă

       CONTEXT

      Cetățenia activă poate fi definită ca participarea în viața comunității prin
    implicarea în luarea de decizii cu privire la viitorul său și în punerea în practică a deciziilor luate. În acest sens este nevoie de asigurarea echilibrului dintre drepturile și îndatoririle membrilor societății pe care aceștia și le asumă acționând proactiv și în mod solidar cu cei din jurul lor pentru ca acestea să fie aplicate și respectate. Formele de implicare ca cetățean activ pot varia de la voluntariat și implicare în organizații neguvernamentale la campanii, petiții, participare la vot sau protest.

    Statutul de cetățean presupune o serie de drepturi, dar și de responsabilități. În ceea ce privește obligațiile, acestea sunt legate în special de respectarea legii ca membru al unui stat de drept, contribuția prin taxe și impozite la finanțele publice și respectarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni.

      VIZIUNE

    Construim Valea Lupului prin implicarea cetățenilor și pentru ei, odată cu ei. În acest sens vizăm crearea unui sistem viu al cetățeniei active care pune în centrul atenției sale cetățenii cărora li se încurajează aspirațiile, li se recunosc și li se formează competențele necesare, în care se investesc resursele de care este nevoie pentru a participa la viața comunității.


·  Principiul accesibilității, permițând participarea fără discriminare, indiferent de categoria socială implicată sau vizată;
·       Principiul solidarității și echității sociale, sprijinind cetățenii din categoriile sociale vulnerabile;
·    Principiul relevanței pentru nevoile cetățenilor, oferind acestora cadrul prin care să se implice în aspectele care îi vizează în mod direct, să caute soluții la probleme prin o schimbare pozitivă, să capete noi competențe sau să își urmărească interesele și pasiunile, în felul acesta asumându-și responsabilitatea pentru ei înșiși și pentru comunitățile lor;
·   Principiul recunoașterii, astfel încât fiecare cetățean să simtă că își aduce contribuția și că aceasta este apreciată și valorificată;
·       Principiul eficienței, intervenția fiind benefică pentru un număr cât mai mare de cetățeni urmărind astfel schimbări pozitive atât în plan personal cât și la nivel organizațional sau social;
·   Principiul transparenței cei implicați fiind conștienți de scopul, limitele procesului și înțelegerea tipului de influență pe care cei implicați îl au, ce pot schimba și ce nu;
·    Principiul implicării voluntare, respectând dreptul cetățenilor de a decide dacă, cum și cât vor să se implice.

     Gradul de încredere în autoritatea publică ajunge la un nivel foarte scăzut pentru că, uneori, chiar structurile decizionale sunt cele care nu respectă o serie de drepturi cetățenești, precum consultarea și implicarea cetățenilor și actorilor sociali în elaborarea de politici publice. În perioada următoare, PLUS își propune reconstruirea unui cerc al încrederii plecând de la primul pas: politici publice realizate nu doar pentru cetățeni, ci și cu sprijinul cetățenilor, prin respectarea principiilor de participare publică.

   Cetățenia activă este liantul care unește comunitățile și societățile. O    democrație puternică se dezvoltă odată cu cetățenii săi și îi stimulează să se implice la toate nivelurile, plecând de la sat, cartier, localitate până la nivel național.
    O comunitate este cu atât mai puternică și mai vie cu cât membrii ei sunt prezenți în mod mai activ și mai solidar în viața sa.
    Cetățenii sunt cei care cunosc cel mai bine problemele la nivelul comunității lor și, de cele mai multe ori, au și motivația necesară pentru a le rezolva. O bună guvernanță îi susține, prin intermediul autorităților, pentru a găsi soluții relevante la aceste probleme în diverse moduri, primul pas fiind simplificarea, debirocratizarea sau eliminarea unor reguli care nu sunt necesare, dar și oferirea de resurse pentru ca soluțiile să fie rezolvate direct, la firul ierbii, acolo unde este posibil.


Comentarii